Înapoi la știri

Ce să faci în Brașov într-un weekend plin de atracții

25 Jun 2024
5 minute min
Andrei Miroslavescu

Ce să faci în Brașov într-un weekend plin de atracții

Ajuns în Brașov, te poți confrunta cu dilema turistului: este un oraș atât de bogat în atracții, încât alegerile devin dificile. Centrul istoric te fascinează cu farmecul său medieval, peisajele montane sunt spectaculoase, iar evenimentele culturale îți oferă distracția și relaxarea binemeritate. Dacă ai la dispoziție un weekend să cunoști Brașovul, însă nu știi ce să faci și unde să mergi, urmează recomandările din ghidul nostru. S-ar putea ca seara zilei de duminică să te găsească îndrăgostit de acest oraș.

👉 Coffee time în Piața Sfatului

Dacă ai urmat sfatul prietenilor care au mai fost aici, de a rezerva o cazare în Brașov aproape de centrul istoric, înseamnă că-ți poți începe weekendul cu o cafea de la 5 To Go sau Starbucks. Privește porumbeii sau vechile clădiri care înconjoară piața și verifică pe internet orarul telecabinei Tâmpa. Ai Wi-Fi gratuit în Piața Sfatului, așa că poți căuta rapid informații despre principalele atracții turistice, restaurante recomandate și evenimente care au loc în weekendul respectiv.

👉 Plimbare pe Tâmpa

Verifică ora: dacă este trecut de 9:30, poți lua telecabina chiar de lângă zidurile cetății și în nici 3 minute vei ajunge sus, la restaurantul Panoramic, de pe culme. Acesta nu mai funcționează din 2014, însă urmează să fie renovat și redeschis în 2025. Până atunci, poți admira priveliștea spectaculoasă asupra întregului oraș și a munților înconjurători. Există și câteva trasee care pot înlocui telecabina, precum cel cu urcarea pe Treptele lui Gabony și coborârea pe Drumul Serpentinelor.

👉 Vizită la Cetățuia de pe Strajă

Începând din mai 2024, poți vizita și Cetățuia de pe Strajă, cetatea exterioară situată la nord de Centrul Istoric. Esențială pentru apărarea Brașovului, această fortificație a fost construită între 1630 și 1631, având forma unui patrulater. Bastioanele în stil italian și poarta principală, "Karolinenthor", care comemorează vizita reginei Carolina Augusta din 1817, adaugă un farmec aparte. În 2022, Cetățuia a revenit în posesia statului român și a fost consolidată, fiind acum pregătită să își primească vizitatorii. Poți ajunge în cca 20 de minute aici, pornind din Piața Sfatului.

👉 Concert de orgă la Biserica Neagră

Pentru o experiență cu adevărat specială în Brașov, trebuie să asculți un concert de orgă la Biserica Neagră. În 2024, în cadrul celei de-a 72-a ediții a sezonului estival Organ Nights, artiști de renume internațional vor încânta publicul în fiecare sâmbătă seara. După o astfel de experiență, poți încheia seara de sâmbătă fie într-un club precum Rockstadt, fie luând cina la unul dintre numeroasele restaurante din centrul vechi.

👉 Vizitarea cetăților medievale din jurul Brașovului

Se spune că o vizită în Brașov nu este completă fără să explorezi și cetățile din împrejurimi: Rupea, Feldioara, Râșnov, Prejmer și, desigur, celebrul Castel Bran. Deși acestea nu sunt situate la distanțe mari de oraș, pentru a le explora în detaliu, ar trebui să îți aloci două sau cel mult trei într-o singură zi. Caută cazare confortabilă la unul dintre numeroasele hoteluri din Brașov și vei putea completa lista cetăților medievale în timpul următoarei tale vizite.

Alte postari din Actualitate
Actualitate

Rezultatele inițiale la Titularizare 2026 în Argeș. Peste jumătate dintre candidați au obținut note peste 7

Inspectoratul Școlar Județean Argeș a publicat, marți, 28 iulie 2026, rezultatele inițiale, înainte de contestații, la concursul național pentru ocuparea posturilor didactice și a catedrelor vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar (Titularizare), sesiunea 2026. Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații în data de 28 iulie, până la ora 21:00, respectiv în 29 iulie, până la ora 12:00.

Actualitate

Accident pe DN 65, la Albota. Un șofer de 25 de ani a ajuns la spital

În cursul zilei de astăzi, polițiștii argeșeni au fost sesizați cu privire la un accident pe DN 65, pe raza comunei Albota, în care a fost implicat un autoturism ce a ieșit în afara carosabilului. Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, a rezultat că un bărbat de 25 de ani, din Dobrești, care conducea un autoturism din direcția Slatina spre Pitești, în împrejurări care fac obiectul cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara carosabilului, unde a intrat într-un șanț betonat și în coliziune cu un cap de pod.

Actualitate

Nouă magistrați au fost numiți în Argeș. Cine sunt noii judecători și procurori

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat luni decretele de numire în funcție, începând cu data de 1 august 2026, a judecătorilor și procurorilor care au promovat examenul de capacitate desfășurat în perioada decembrie 2025 – iunie 2026. Potrivit Administrației Prezidențiale, este vorba despre aproximativ 180 de judecători și aproape 100 de procurori, care își vor desfășura activitatea în instanțe și parchete din întreaga țară.

Actualitate

Grevă generală la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Ce trebuie să știe pacienții începând de mâine, 28 iulie

Începând de marți, 28 iulie, la Spitalul Județean de Urgență Pitești va avea loc greva generală organizată la nivel național de Federația SANITAS. Conducerea unității medicale anunță însă că au fost luate toate măsurile necesare pentru ca activitatea esențială să se desfășoare în condiții de siguranță, iar impactul asupra pacienților să fie cât mai redus.

Acasa Recente Radio Județe