Înapoi la știri

Rezultatele inițiale la Titularizare 2026 în Argeș. Peste jumătate dintre candidați au obținut note peste 7

1 oră în urmă
2 minute min
Maria Simionescu
Inspectoratul Școlar Județean Argeș a publicat, marți, 28 iulie 2026, rezultatele inițiale, înainte de contestații, la concursul național pentru ocuparea posturilor didactice și a catedrelor vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar (Titularizare), sesiunea 2026. Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații în data de 28 iulie, până la ora 21:00, respectiv în 29 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 4 august 2026. La nivelul județului Argeș s-au înscris 896 de candidați, iar 775 s-au prezentat la proba scrisă. Potrivit statisticilor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Argeș: • 61 de candidați s-au retras din motive personale;• un candidat s-a retras din motive medicale;• nu a fost eliminat niciun candidat;• nu au fost anulate lucrări în centrul de concurs;• o lucrare a fost anulată în centrul de evaluare. Concursul s-a desfășurat la 43 de discipline. Datele publicate arată o creștere semnificativă a rezultatelor față de sesiunea precedentă. Procentul candidaților care au obținut cel puțin nota 5 este de 85,53%, față de 75,68% înregistrat la Titularizarea din 2025. Distribuția notelor la proba scrisă este următoarea: • 103 candidați (14,47%) au obținut note sub 5;• 249 de candidați (34,97%) au obținut note între 5,00 și 7,00;• 360 de candidați (50,56%) au obținut note peste 7,00. În județul Argeș a fost obținută și o singură notă de 10, la disciplina Economic, Administrativ, Poștă. Contestațiile pot fi depuse în 28 iulie, până la ora 21:00, și în 29 iulie, până la ora 12:00.
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Accident pe DN 65, la Albota. Un șofer de 25 de ani a ajuns la spital

În cursul zilei de astăzi, polițiștii argeșeni au fost sesizați cu privire la un accident pe DN 65, pe raza comunei Albota, în care a fost implicat un autoturism ce a ieșit în afara carosabilului. Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, a rezultat că un bărbat de 25 de ani, din Dobrești, care conducea un autoturism din direcția Slatina spre Pitești, în împrejurări care fac obiectul cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara carosabilului, unde a intrat într-un șanț betonat și în coliziune cu un cap de pod.

Actualitate

Nouă magistrați au fost numiți în Argeș. Cine sunt noii judecători și procurori

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat luni decretele de numire în funcție, începând cu data de 1 august 2026, a judecătorilor și procurorilor care au promovat examenul de capacitate desfășurat în perioada decembrie 2025 – iunie 2026. Potrivit Administrației Prezidențiale, este vorba despre aproximativ 180 de judecători și aproape 100 de procurori, care își vor desfășura activitatea în instanțe și parchete din întreaga țară.

Actualitate

Grevă generală la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Ce trebuie să știe pacienții începând de mâine, 28 iulie

Începând de marți, 28 iulie, la Spitalul Județean de Urgență Pitești va avea loc greva generală organizată la nivel național de Federația SANITAS. Conducerea unității medicale anunță însă că au fost luate toate măsurile necesare pentru ca activitatea esențială să se desfășoare în condiții de siguranță, iar impactul asupra pacienților să fie cât mai redus.

Actualitate

Bradu: Prima campanie de dezinsecție din acest an are loc pe 1 și 2 august. Avionul va zbura la joasă altitudine

Primăria comunei Bradu anunță desfășurarea primei campanii de dezinsecție din acest an, în perioada 1–2 august 2026, pentru combaterea dăunătorilor și a insectelor de disconfort. Intervenția va avea loc în funcție de condițiile meteorologice, iar în cazul în care vremea nu va permite efectuarea tratamentelor, acțiunea va fi reprogramată pentru prima zi favorabilă.

Acasa Recente Radio Județe