Nicuşor Dan promulgă legea pentru monitorizarea electronică a persoanelor inculpate
Inapoi

Nicuşor Dan promulgă legea pentru monitorizarea electronică a persoanelor inculpate

Postat cu 4 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Nicuşor Dan promulgă legea pentru monitorizarea electronică a persoanelor inculpate
Nationale

Nicuşor Dan promulgă legea pentru monitorizarea electronică a persoanelor inculpate

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat luni că a promulgat legea ce actualizează sistemul de monitorizare electronică a persoanelor inculpate. Printre noile măsuri introduce alerta de apropiere a frontierei, ce se activează dacă dispozitivul purtat se află la mai puţin de 30 km de graniţă.

În mesajul său publicat pe Facebook, Nicuşor Dan a precizat: „Am promulgat astăzi legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă care a actualizat cadrul legislativ din domeniul monitorizării electronice a persoanelor inculpate de săvârşirea anumitor infracţiuni, astfel încât România să aibă toate reglementările necesare pentru a-şi respecta noile obligaţii date de contextul aderării la spaţiul Schengen”.

„Noile prevederi actualizate, inclusiv introducerea alertei de apropiere a frontierei, consolidează capacitatea de control şi reacţie a autorităţilor în timp real pentru a se asigura că măsurile judiciare sunt respectate”, afirmă preşedintele. Potrivit digi24.ro, măsurile vor ajuta la unificarea monitorizării electronice, sporind siguranţa publică şi aliniind România la standardele europene.

Ordonanţa de urgenţă adoptată prevede că alerta se activează dacă persoana monitorizată se apropie la mai puţin de 30 km de frontieră, permiţând astfel o reacţie rapidă din partea autorităţilor şi protejând mai bine victimele. Aceste modificări au fost gândite pentru a respecta angajamentele României în contextul aderării la zona Schengen.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete