Înapoi la știri

Vreme schimbătoare în Argeș pentru următoarele patru săptămâni

19 Jul 2024
2 minute min
Maria Popescu

Vreme schimbătoare în Argeș pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat astăzi, 19 iulie, prognoza meteo pentru perioada 22 iulie - 19 august 2024. Meteorologii prognozează o schimbare semnificativă a vremii în următoarele patru săptămâni.

Conform specialiștilor, săptămâna viitoare temperaturile vor fi mai moderate în majoritatea regiunilor din țară. „Vremea se va menține calduroasă în sudul și sud-estul țării, precum și în zonele de câmpie din vest. Temperaturile maxime vor varia între 26 și 34 de grade, iar cele minime între 10 grade în depresiuni și 22 de grade pe litoral și în Dealurile de Vest”, au spus experții ANM.

Cerul va fi temporar noros, iar în unele zone se vor înregistra averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales în regiunile montane și sudice. În anumite locuri, cantitățile de apă vor fi mai mari, existând și posibilitatea formării de grindină izolat.

În săptămâna 29 iulie - 5 august, temperaturile medii vor fi mai ridicate în regiunile sudice, în timp ce în restul țării se vor menține valorile normale. În aceste zone vestice, regimul pluviometric va fi deficitar.

Pentru intervalul 5 - 12 august, se preconizează că temperaturile vor depăși valorile normale pentru această perioadă, în special în regiunile vestice și sudice. Cantitățile de precipitații vor fi normale în est și sud-est, dar deficitare în alte zone.

Din 12 până pe 29 august, temperaturile vor fi și ele mai ridicate decât media specifică a acestei perioade în întreaga țară, iar regimul pluviometric va fi în general deficitar în majoritatea regiunilor. ANM va continua să monitorizeze evoluția vremii, oferind actualizări pe parcursul acestor săptămâni.

Alte postari din Actualitate
Actualitate

Rezultatele inițiale la Titularizare 2026 în Argeș. Peste jumătate dintre candidați au obținut note peste 7

Inspectoratul Școlar Județean Argeș a publicat, marți, 28 iulie 2026, rezultatele inițiale, înainte de contestații, la concursul național pentru ocuparea posturilor didactice și a catedrelor vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar (Titularizare), sesiunea 2026. Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații în data de 28 iulie, până la ora 21:00, respectiv în 29 iulie, până la ora 12:00.

Actualitate

Accident pe DN 65, la Albota. Un șofer de 25 de ani a ajuns la spital

În cursul zilei de astăzi, polițiștii argeșeni au fost sesizați cu privire la un accident pe DN 65, pe raza comunei Albota, în care a fost implicat un autoturism ce a ieșit în afara carosabilului. Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, a rezultat că un bărbat de 25 de ani, din Dobrești, care conducea un autoturism din direcția Slatina spre Pitești, în împrejurări care fac obiectul cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara carosabilului, unde a intrat într-un șanț betonat și în coliziune cu un cap de pod.

Actualitate

Nouă magistrați au fost numiți în Argeș. Cine sunt noii judecători și procurori

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat luni decretele de numire în funcție, începând cu data de 1 august 2026, a judecătorilor și procurorilor care au promovat examenul de capacitate desfășurat în perioada decembrie 2025 – iunie 2026. Potrivit Administrației Prezidențiale, este vorba despre aproximativ 180 de judecători și aproape 100 de procurori, care își vor desfășura activitatea în instanțe și parchete din întreaga țară.

Actualitate

Grevă generală la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Ce trebuie să știe pacienții începând de mâine, 28 iulie

Începând de marți, 28 iulie, la Spitalul Județean de Urgență Pitești va avea loc greva generală organizată la nivel național de Federația SANITAS. Conducerea unității medicale anunță însă că au fost luate toate măsurile necesare pentru ca activitatea esențială să se desfășoare în condiții de siguranță, iar impactul asupra pacienților să fie cât mai redus.

Acasa Recente Radio Județe