Înapoi la știri

Reguli mai dure pentru bicicliști și trotinetiști: Testare pentru alcool și droguri

29 Jun 2024
2 minute min
Ion Ionescu

Reguli mai dure pentru bicicliști și trotinetiști: Testare pentru alcool și droguri

Legislația rutieră se va modifica în curând, introducând reguli mai stricte pentru cei care folosesc biciclete și trotinete. Aceștia vor fi supuși testării pentru consumul de alcool și droguri.

Noile măsuri sunt parte dintr-o Ordonanță de urgență inițiată de Ministerul Afacerilor Interne, având ca scop creșterea siguranței pe drumurile publice. Documentul prevede că toți participanții la trafic, inclusiv bicicliștii și trotinetiștii, trebuie să respecte stricte reguli noi.

"Conducătorii de biciclete și trotinete electrice au obligația să se supună testării pentru consumul de alcool și substanțe psihoactive. Refuzul constituie contravenție și este sancționat", se arată într-un comunicat al MAI.

De asemenea, actul normativ stipulează că polițiștii rutieri vor fi obligați să efectueze testări pentru șoferi în cazul în care observă recipiente suspecte în vehicule sau comportamente ce sugerează consumul de substanțe interzise. Vor fi testați obligatoriu și cei care au mai comis infracțiuni sau contravenții legate de consumul de alcool, droguri sau substanțe psihoactive în ultimii trei ani.

Autoritățile justifică aceste modificări prin creșterea fenomenului consumului de alcool și droguri în rândul conducătorilor de biciclete, trotinete electrice și vehicule cu tracțiune animală. "Comportamentul acestora afectează siguranța rutieră, ceea ce reclamă intervenția de urgență pentru sancționarea refuzului de a se supune testării", se menționează în justificarea OUG.

Sursa foto: Internet

Alte postari din Actualitate
Actualitate

Rezultatele inițiale la Titularizare 2026 în Argeș. Peste jumătate dintre candidați au obținut note peste 7

Inspectoratul Școlar Județean Argeș a publicat, marți, 28 iulie 2026, rezultatele inițiale, înainte de contestații, la concursul național pentru ocuparea posturilor didactice și a catedrelor vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar (Titularizare), sesiunea 2026. Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații în data de 28 iulie, până la ora 21:00, respectiv în 29 iulie, până la ora 12:00.

Actualitate

Accident pe DN 65, la Albota. Un șofer de 25 de ani a ajuns la spital

În cursul zilei de astăzi, polițiștii argeșeni au fost sesizați cu privire la un accident pe DN 65, pe raza comunei Albota, în care a fost implicat un autoturism ce a ieșit în afara carosabilului. Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, a rezultat că un bărbat de 25 de ani, din Dobrești, care conducea un autoturism din direcția Slatina spre Pitești, în împrejurări care fac obiectul cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara carosabilului, unde a intrat într-un șanț betonat și în coliziune cu un cap de pod.

Actualitate

Nouă magistrați au fost numiți în Argeș. Cine sunt noii judecători și procurori

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat luni decretele de numire în funcție, începând cu data de 1 august 2026, a judecătorilor și procurorilor care au promovat examenul de capacitate desfășurat în perioada decembrie 2025 – iunie 2026. Potrivit Administrației Prezidențiale, este vorba despre aproximativ 180 de judecători și aproape 100 de procurori, care își vor desfășura activitatea în instanțe și parchete din întreaga țară.

Actualitate

Grevă generală la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Ce trebuie să știe pacienții începând de mâine, 28 iulie

Începând de marți, 28 iulie, la Spitalul Județean de Urgență Pitești va avea loc greva generală organizată la nivel național de Federația SANITAS. Conducerea unității medicale anunță însă că au fost luate toate măsurile necesare pentru ca activitatea esențială să se desfășoare în condiții de siguranță, iar impactul asupra pacienților să fie cât mai redus.

Acasa Recente Radio Județe