Înapoi la știri

Deschiderea completă a secțiunii 5 din autostrada Sibiu - Pitești în 2024, puțin probabilă

25 Jun 2024
4 minute min
Elena Dumitrescu

Deschiderea completă a secțiunii 5 din autostrada Sibiu - Pitești în 2024, puțin probabilă

Sibiu - Inaugurarea completă a secțiunii 5 din autostrada Sibiu - Pitești în 2024 iese din discuție, conform unui anunț al Asociației Pro Infrastructură (API). Cu toate acestea, există șanse ca în decembrie 2024 să se poată circula pe aproximativ 15 kilometri între Bascov (Pitești) și nodul Mănicești, aflat la jumătatea lotului.

"Avem două straturi de asfalt aproape peste tot și structurile plus restul lucrărilor sunt într-un stadiu avansat", scriu reprezentanții API pe pagina de Facebook a Asociației. Totuși, aceștia subliniază că și scenariul inaugurării parțiale depinde de finalizarea podului peste canalul Argeș la est de Merișani. Acesta este considerat punctul critic cel mai întârziat, iar API menționează că tablierul metalic ar ajunge pe șantier abia în iulie, cu finalizarea estimată în noiembrie 2024.

Reprezentanții API își exprimă speranța ca neînțelegerile dintre oficialii de la Transporturi și constructorul italian WeBuild, legate de Podul de la Brăila, să nu afecteze posibila inaugurare parțială de pe A1 Pitești - Curtea de Argeș în 2024. "Sperăm ca la final de 2024 să putem oferi românilor 15 kilometri noi de autostradă între nodurile Bascov și Mănicești", conchid reprezentanții API.

Pe de altă parte, secretarul de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu, a reafirmat obiectivul de finalizare anticipată a acestui lot în 2024, în timpul unei vizite pe șantier din luna trecută. "Având în vedere buna mobilizare a constructorului, țintim să finalizăm acest lot de autostradă mai devreme de termenul contractual, fiind posibil chiar până la finalul anului acesta", a declarat secretarul de stat, pe pagina sa de Facebook.

Același oficial de la Transporturi a menționat în aprilie că antreprenorul WeBuild a mobilizat 1.040 de persoane pentru lucrările la secțiunea 5 Curtea de Argeș - Pitești, șantier aflat în avans față de grafic. Scrioșteanu a estimat atunci că, dacă ritmul se menține, acest lot de circa 30 de kilometri ar putea fi dat în trafic din 2024, înainte de termenul contractual.

Autostrada Sibiu - Pitești, cu o lungime totală de 122 de kilometri, este împărțită în cinci secțiuni. Secțiunea 1, Sibiu - Boița (13,17 km), a fost dată în trafic în decembrie 2022. Autostrada Sibiu - Pitești va lega Centrul și Vestul României de rețeaua europeană de autostrăzi, făcând parte din Coridorul de Transport Pan-european nr. IV.

Alte postari din Actualitate
Actualitate

Rezultatele inițiale la Titularizare 2026 în Argeș. Peste jumătate dintre candidați au obținut note peste 7

Inspectoratul Școlar Județean Argeș a publicat, marți, 28 iulie 2026, rezultatele inițiale, înainte de contestații, la concursul național pentru ocuparea posturilor didactice și a catedrelor vacante sau rezervate din învățământul preuniversitar (Titularizare), sesiunea 2026. Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații în data de 28 iulie, până la ora 21:00, respectiv în 29 iulie, până la ora 12:00.

Actualitate

Accident pe DN 65, la Albota. Un șofer de 25 de ani a ajuns la spital

În cursul zilei de astăzi, polițiștii argeșeni au fost sesizați cu privire la un accident pe DN 65, pe raza comunei Albota, în care a fost implicat un autoturism ce a ieșit în afara carosabilului. Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, a rezultat că un bărbat de 25 de ani, din Dobrești, care conducea un autoturism din direcția Slatina spre Pitești, în împrejurări care fac obiectul cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara carosabilului, unde a intrat într-un șanț betonat și în coliziune cu un cap de pod.

Actualitate

Nouă magistrați au fost numiți în Argeș. Cine sunt noii judecători și procurori

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat luni decretele de numire în funcție, începând cu data de 1 august 2026, a judecătorilor și procurorilor care au promovat examenul de capacitate desfășurat în perioada decembrie 2025 – iunie 2026. Potrivit Administrației Prezidențiale, este vorba despre aproximativ 180 de judecători și aproape 100 de procurori, care își vor desfășura activitatea în instanțe și parchete din întreaga țară.

Actualitate

Grevă generală la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Ce trebuie să știe pacienții începând de mâine, 28 iulie

Începând de marți, 28 iulie, la Spitalul Județean de Urgență Pitești va avea loc greva generală organizată la nivel național de Federația SANITAS. Conducerea unității medicale anunță însă că au fost luate toate măsurile necesare pentru ca activitatea esențială să se desfășoare în condiții de siguranță, iar impactul asupra pacienților să fie cât mai redus.

Acasa Recente Radio Județe