Înapoi
Hidrocentralele de pe râul Argeș necesită urgent reabilitare și modernizare
Politica

Hidrocentralele de pe râul Argeș necesită urgent reabilitare și modernizare

Postat pe 21 Jun 2024

Update 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Hidrocentralele de pe râul Argeș necesită urgent reabilitare și modernizare

Pe râul Argeș există cele mai numeroase amenajări hidroenergetice din țară, iar majoritatea acestora au nevoie urgentă de intervenții de reabilitare și modernizare. Acesta este semnalul de alarmă tras de senatorul PNL de Argeș, Dănuț Bica. Demnitarul liberal subliniază că Hidroelectrica SA, principalul producător de energie electrică din România și compania care deține barajele de pe râul Argeș, a demonstrat în ultimii ani că poate fi un competitor la nivel național datorită competitivității prețurilor și profitului înregistrat. Acesta este motivul pentru care este nevoie de un plan de investiții bine pus la punct.

„Hidroelectrica SA este principalul producător de energie electrică din România și, totodată, un jucător important în domeniul hidroenergetic în Europa. În ultimii ani, Hidroelectrica SA a devenit una dintre cele mai de succes companii deținute de statul român, atât prin competitivitatea prețurilor, cât și prin profitabilitatea din ce în ce mai mare. Ținând cont de această situație favorabilă, este de așteptat ca planul investițional al companiei să urmeze tot un trend crescător, în condițiile în care mai multe amenajări hidroenergetice au nevoie de lucrări de reabilitare, consolidare și modernizare, iar prin retehnologizarea grupurilor de lucru s-ar obține o productivitate superioară și o reducere a cheltuielilor de operare,” susține senatorul Dănuț Bica.

Senatorul a subliniat importanța intervențiilor urgente pentru menținerea siguranței și creșterea eficienței hidrocentralelor. Mai exact, el a evidențiat faptul că din cele 17 hidrocentrale administrate de Sucursala Hidrocentrale Curtea de Argeș, Centrala Hidroelectrică Vidraru este deosebit de importantă și necesită urgent reabilitare.

"Dintre toate cursurile interne de apă, râul Argeș este dotat cu cele mai multe amenajări hidroenergetice. Pe cursul superior al Argeșului există un sistem hidroenergetic constituit din 17 hidrocentrale, toate aflate în administrarea Sucursalei Hidrocentrale Curtea de Argeș. Între acestea, Centrala Hidroelectrică Vidraru, pusă în funcțiune la 9 decembrie 1966, este cea mai importantă. Având în vedere că unitățile respective, în mare parte, au fost construite cu 50-60 de ani în urmă, ajungând la un nivel semnificativ de uzură fizică și morală, pentru menținerea siguranței de funcționare și creșterea eficienței acestora se impune realizarea unor lucrări de retehnologizare, consolidare și modernizare," a adăugat Bica.

Prin aceste argumente, senatorul argeșean i-a adresat o serie de întrebări ministrului Energiei, Sebastian Burduja. Senatorul a cerut informații detaliate despre câte dintre amenajările hidroenergetice au beneficiat de lucrări de modernizare în ultimii zece ani, care este lista de investiții pentru perioada următoare și stadiul licitației pentru reabilitarea Barajului Vidraru.

"Prin urmare, cunoscând faptul că au existat mai multe inițiative ale conducerii Hidroelectrica SA, aprobate de acționarii companiei, în vederea realizării unor investiții importante la amenajările hidroenergetice amplasate pe râul Argeș, vă solicit următoarele informații:..."

Senatorul a punctat necesitatea unui răspuns prompt și clar din partea Ministerului Energiei, subliniind importanța strategică a hidrocentralelor pentru securitatea energetică a țării.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Politica
Politica

Candidatii PNL Argeș au sărbătorit Sfintii Mihail și Gavril alături de cetățeni

Candidatii Partidului Național Liberal (PNL) din județul Argeș au petrecut Ziua Sfintilor Mihail și Gavril alături de argeseni, participând la activități organizate atât în mediul rural, cât și la manifestări tradiționale. Echipa PNL, formată din Alina Gorghiu, Radu Perianu, Alin Călinescu, Mihai Cotet, Danut Bica și Alina Manea, a avut întâlniri cu cetățeni din diverse localități, inclusiv Slobozia, Băiculești și Vedea.

Politica

România se confruntă cu o criză economică nedeclarată, susține Adrian Miutescu

Adrian Miutescu, deputat și vicepreședinte al partidului Forța Dreptei, a afirmat că România traversează o criză economică care nu a fost recunoscută oficial. Potrivit declarațiilor sale, direcția în care se îndreaptă țara nu este cea corectă, iar partidul său, format împreună cu Ludovic Orban, a identificat soluții pentru a aborda această problemă.

Politica

Ministra Justiției și candidații PNL s-au întâlnit cu cetățenii din Pitești

Alina Gorghiu, ministra Justiției și candidată la Camera Deputaților, alături de Mihai Cotet, candidat la Senat, au desfășurat, ieri seară, o acțiune de întâlnire cu locuitorii din mai multe cartiere ale Piteștiului. Cei doi au stat de vorbă cu cetățenii despre proiectele și programele pe care le propun pentru viitor.

Politica

Avocatul Cătălin Gherzan își încearcă norocul în politică

Cătălin Gherzan, un avocat din Argeș cu activitate și în domeniul educației prin intermediul unei grădinițe, a decis să se dedice carierei politice. Deși ar putea fi un personaj simpatic în alte împrejurări, încercările sale de a deveni politician sunt adesea privite cu ironie.

Acasa Recente Radio Județe