Conflictele recente contestă descurajarea nucleară tradițională

Conflictele actuale au ridicat întrebări despre eficiența teoriei clasice a descurajării nucleare, care sugerează că nicio națiune nu va lansa un atac, fie nuclear, fie altul, asupra unui stat deține arsenal nuclear din teama represaliilor. Potrivit digi24.ro, invazia Ucrainei de către Rusia a demonstrat că, deși Rusia deține cel mai mare arsenal nuclear din lume, acest lucru nu a descurajat Ucraina să atacă ținte rusești, inclusiv în Moscova.

Trupele ucrainene au reușit, vara trecută, să recupereze peste o mie de kilometri pătrați de teritoriu din regiunea Kursk, pe care continuă să-l controleze parțial. La rândul său, nici arsenalul nuclear al Israelului nu a imprejura Iranul de la lansarea atacurilor cu rachete asupra sa în aprilie și octombrie 2024. Anterior, Iranul a atacat, de asemenea, un grup militant care acționa în Pakistan.

De-a lungul timpului, statele care nu dispun de armament nuclear au recunoscut că adversarii lor nucleari se confruntă cu constrângeri majore, ceea ce le-a dat un curaj mai mare în a lansa atacuri. Se consideră că, fără o amenințare majoră sau întârzieri în armata sa, un stat nuclear este mai puțin probabil să folosească arma nucleară împotriva unui stat nonnuclear.

De asemenea, utilizarea armelor nucleare, deși poate genera o putere militară, vine la pachet cu impedimente considerabile. Distrugerea unei zone cu scopul de a o cuceri ulterior sau de a obține resursele sale poate părea contra-productivă. În plus, loviturile nucleare pot complica operațiunile militare prin contaminarea zonei de război.

Aaron Marzoug, analist în securitate, a observat că armele nucleare, chiar și cele cu randament scăzut, nu sunt o soluție simplă, având în vedere că în 1990, în pragul Războiului din Golf, s-a dovedit că ar fi necesare 17 arme nucleare pentru a distruge o divizie a Gărzii Republicane Irakiene.

În cazul în care cineva lansează o lovitură nucleară, acele națiuni se expun riscurilor severe de izolare politică și economică, iar alte țări ar putea căuta să se doteze cu arme nucleare pentru propria apărare. Chiar dacă perspectivele de utilizare a acestor arme sunt discutabile, ele au fost luate în considerare în diferite momente istorice, cum ar fi în timpul Războiului din Vietnam sau în confruntările recente în Ucraina.

Confruntările dintre statele nucleare sunt, de obicei, evitate. Statul nonnuclear, putând exercita mai multă libertate de acțiune, a avut adesea succes în a provoca adversarii nucleari să își revizuiască strategiile. Un exemplu notabil este intervenția Chinei în războiul din Coreea, unde liderii chinezi au căutat sprijin sovietic pentru a descuraja un atac nuclear american.

În concluzie, provocarea armelor nucleare continuă să influențeze conflictele internaționale. Deși puterile nucleare se angajează în competiții strategice, aceste tensiuni nu escaladează, în general, în conflicte deschise, datorită conștientizării riscurilor pe care le implică. Statelor li se recomandă să ia în considerare aceste dinamici atunci când analizează riscurile nucleare contemporane.