Înapoi la știri

Șocant! Contrabandă cu arme aduse din străinătate! Le vindea în Pitești!

26 Jun 2024
4 minute min
Elena Dumitrescu

Șocant! Contrabandă cu arme aduse din străinătate! Le vindea în Pitești!

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni. Dosarul vizează săvârșirea infracțiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în care sunt investigate trei persoane.

Un bărbat de 29 de ani, din Crângurile, județul Dâmbovița, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. De asemenea, doi bărbați, de 39 și 25 de ani, din Pitești, sunt cercetați pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Din cercetările efectuate, s-a stabilit că, în cursul lunii mai a acestui an, bărbatul de 29 de ani, deși nu era autorizat să dețină sau să poarte arme și muniții neletale, ar fi achiziționat, dintr-o altă țară, un pistol neletal supus autorizării și mai multe cartușe neletale aferente armei. Acesta ar fi introdus armele și munițiile pe teritoriul României fără a le declara la autoritățile vamale și le-ar fi deținut și purtat, fără drept, la domiciliul său și într-un oraș din județul Argeș. De asemenea, ar fi încercat să le vândă unor terțe persoane.

Totodată, bărbatul ar fi vândut arma bărbatului de 39 de ani, din Pitești, care, de asemenea, nu avea autorizare să dețină sau să poarte arme și muniții neletale. Acesta din urmă ar fi deținut arma la domiciliul său din Pitești, până când a încredințat-o bărbatului de 25 de ani, spre păstrare.

Pentru administrarea probatoriului, la data de 31 mai a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au efectuat două percheziții domiciliare în localitatea Crângurile, județul Dâmbovița. În urma activităților desfășurate, a fost identificată și ridicată, în vederea continuării cercetărilor, o armă neletală, supusă autorizării, și 9 cartușe.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de trimitere în judecată.

Citiți și: Vești proaste despre tronsonul Pitești - Curtea de Argeș al A1! Când va fi deschis?

Alte postari din Evenimente
Evenimente

Piteștiul găzduiește Festivalul Internațional de Teatru în Stradă

Pentru al patrulea an consecutiv, Piteștiul va deveni scena principală a teatrului în aer liber, desfășurându-se Festivalul Internațional de Teatru în Stradă – Pitești International Street Theatre Festival (PISTF), între 5 și 7 iunie 2026. Potrivit ziarulargesul.ro, evenimentul, ce a devenit un reper al agendei culturale locale, este organizat de Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești.

Evenimente

Piteștiul investește în modernizarea infrastructurii sportive și recreative

Administrația din Pitești anunță o intensificare a investițiilor în infrastructura sportivă și de recreere a orașului. Primarul Cristian Gentea a dezvăluit o serie de măsuri destinate susținerii alergătorilor, de la amatori până la sportivi de performanță, potrivit ziarulargesul.ro.

Evenimente

Pandemia determină schimbări în programul transportului în comun de 1 Mai

Publitrans 2000 anunță modificări în programul de circulație al mijloacelor de transport public cu ocazia minivacanței de 1 Mai, având în vedere scăderea numărului de călători. Conform informațiilor furnizate, aceste ajustări vor fi implementate în zilele de vineri și sâmbătă.

Acasa Recente Radio Județe