Ministrul Simona Bucura-Oprescu anunță majorarea pensiilor pentru 3,8 milioane de pensionari
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, condus de Simona Bucura-Oprescu, deputat PSD din Argeș, a finalizat recalcularea pensiilor conform Legii nr. 360/2023. Acest proces va aduce vești bune pentru pensionari, deoarece majoritatea dintre ei vor beneficia de pensii mărite începând din septembrie.
Noua decizie va ajunge la pensionari în această săptămână și se estimează că 82,56% dintre aceștia vor observa o creștere a pensiilor lor. "Am finalizat recalcularea! Peste 3,8 milioane de pensionari vor primi pensii majorate din septembrie. Cei mai mulți pensionari vor câștiga, nimeni nu pierde!", a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.
De asemenea, se preconizează că pensia medie va crește de la 2.250 de lei în iulie 2024 la 2.761 de lei în septembrie 2024, oferind astfel un suport financiar mai bun pentru pensionari. Această măsură vine ca parte a eforturilor guvernului de a îmbunătăți condițiile de trai ale pensionarilor din România.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail