Femeile au un risc genetic mai mare de depresie, arată un studiu australian
Update cu 2 zile în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Cristina Preda

Femeile au un risc genetic mai mare de depresie, arată un studiu australian
Un studiu realizat de Institutul de Cercetare Medicală QIMR Berghofer din Australia a descoperit că femeile au un risc genetic mai ridicat de a dezvolta depresie comparativ cu bărbații. Cercetarea a identificat 16 variante genetice asociate cu depresia la femei, față de opt la bărbați.
Analiza a inclus date din cinci cohorte internaționale din Australia, Țările de Jos, SUA și Marea Britanie. Cercetătorii au observat că la femei există corelații genetice mai puternice între depresie și trăsături metabolice precum indicele de masă corporală și sindromul metabolic.
Echipa susține că aceste diferențe genetice pot explica simptomele metabolice frecvente la femeile cu depresie, cum ar fi variațiile în greutate și nivelurile de energie. Studiul reflectă faptul că incidența mai mare a depresiei la femei poate avea rădăcini genetice, alături de factori comportamentali și de mediu, conform digi24.ro.
Profesorul Philip Mitchell, neimplicat în studiu, evidențiază că aceasta este „o dovadă solidă că genetică joacă un rol în diferențele dintre sexe privind depresia”. El adaugă că înțelegerea acestor diferențe genetice poate ajuta la dezvoltarea unor tratamente adaptate sexului pacientului.