Ucraina vrea să lovească Rusia „acolo unde o doare”. Operațiunea complexă de „strangulare” a Crimeei pentru a forța retragerea rușilor
Ucraina încearcă o nouă strategie în războiul care pare că devine tot mai dificil în condițiile în care invadatorii au inițiativa și încearcă să ocupe noi teritorii în estul țării – guvernul de la Kiev a pornit o campanie prin care țintește apărarea aeriană, legăturile feroviare și maritime ale Crimeei ocupate, încercând astfel să forțeze statul agresor să se retragă din acest teritoriu, scrie Politico. Cele mai recente lovituri au fost date vineri, când o operațiune în cooperare a marinei și a armatei a lovit un terminal petrolier și un punct de traversare cu feribotul din portul Kavkaz, pe partea rusească a strâmtorii Kerci.