Video Câți kilometri noi de autostradă vor fi gata până la sfârșitul anului. Anunțul autorităților din domeniul transporturilor
Inapoi

Video Câți kilometri noi de autostradă vor fi gata până la sfârșitul anului. Anunțul autorităților din domeniul transporturilor

Postat cu 2 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
România ar putea încheia 2025 cu 1455 de kilometri de șosea rapidă, dacă, până la finalul anului, constructorii vor reuși să termine lucrările la circa 130 de kilometri de autostradă și drum expres, spun reprezentanții Pro Infrastructură, un ONG care urmărește dezvoltarea infrastructurii de transport. Este, însă, posibil ca, în lipsa unei mobilizări exemplare, numărul kilometrilor inaugurați să fie mai mic. Până acum, anul aceasta au fost dați în folosință puțin peste 55 kilometri de autostradă, rețeaua de șosele rapide pe care șoferii pot circula ajungând la 1325 km de autostradă și drum expres, conform Digi24. Zeci de kilometri noi de autostradă își așteaptă inaugurarea. Prima tăiere de panglică ar trebui să aibă loc pe Autostrada Moldovei. Odată ce autoritățile bulgare vor încheia lucrările de consolidare a unor poduri și pasaje, aflate acum în curs de derulare, se va undă verde circulației și pe cei 28 de kilometri dintre Mizil și Pietroasele, anunță Digi24. Inițial această bucată de autostradă ar fi trebuit să fie gata la finalul anului trecut, fiind promisă românilor în luna mai, apoi în luna iulie. Constructorul turc care lucrează la cei 14 kilometri de la Pietroasele la Buzău, cel mai probabil, va definitiva ucrările în octombrie-noiembrie, conform Digi24. Inagurări vom avea și dincolo de Focșani. Până la finalul anului, spun reprezentanții Pro Infrastructură, ar putea fi gata, într-un scenariu optimist, și cei 74,3 kilometri de la Focșani la Răcăciuni - la circa 20 de kilometri de Bacău -, iar în cel pesimist scenariu va fi gata doar bucata dintre Tișița și Adjud. Cu șanse mari să fie definitivați anunță aceștia și cei 4,5 km dintre DN3 și Autostrada Soarelui, parte din șoseaua care înconjoară Capitala, la nord, în timp ce bucata dintre DN3 și DN2 ar urma să fie gata abia anul viitor. Firmele lui Dorinel Umbrărescu au șanse să termine anul acesta, spun cei de la Pro Infrastructură, și cei 12,2 km dintre Zimbor și Poarta Sălajului, parte din Autostrada Transilvania. Deci, spun reprezentanții organizației neguvernamentale care monitorizează proiectele de infrastructură, până la final de an avem șanse să se mai dea în circulație 119 kilometri de autostradă, iar dacă drumarul român care construiește cei 11 kilometri dintre Galați și Brăila „apasă accelația” la lucrările de la pod, poate chiar un pic mai mult. Am ajunge, astfel, la 185 de kilometri de șosea rapidă inaugurați în acest an. Citește și Bucăți din Autostrada Moldovei și Autostrada Unirii au pierdut finanțarea din PNRR. Motivul: probleme la procedurile de achiziții
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din arges

-
-

11:19

Atenție, vin cicliștii! Turul României pornește din Pitești pe 11 septembrie

Pe 11 septembrie, Piteștiul devine punctul de plecare pentru cea de-a doua etapă a celui mai important eveniment ciclist al anului – Turul României! După spectacolul din Craiova și Râmnicu Vâlcea, caravana Micii Bucle ajunge în Argeș, pentru o zi care promite adrenalină, emoție și performanță sportivă la cel mai înalt nivel. Pe 11 septembrie, începând cu ora 9:45, centrul Piteștiului va fi locul unde peste 150 de cicliști profesioniști
Image Description

19:24

Iluminat modern și eficient cu VidexLED

Descoperă gama variată de produse pentru iluminat de la VidexLED.ro – soluția ideală pentru orice tip de spațiu. Indiferent dacă ai nevoie de iluminat pentru acasă sau iluminat pentru afacere, la noi găsești cele mai bune soluții, adaptate nevoilor tale și concepute să ofere siguranță, confort și eficiență energetică. VidexLED este un brand recunoscut pentru calitate și durabilitate, punând la dispoziția clienților o selecție extinsă de produse de ultimă generație.
Image Description

09:09

Alexandra Ușurelu, concert la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir” din Pitești

Filarmonica Pitești vă invită vineri, 1 august 2025, la un recital extraordinar al solistei Alexandra Ușurelu, care va avea loc la Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir”, începând cu ora 19:00. Evenimentul promite o seară memorabilă pentru toți iubitorii de muzică. Alexandra Ușurelu, născută pe 26 ianuarie 1990, este o cântăreață și compozitoare română cunoscută pentru carierea sa independentă în muzica indie. Cariera sa a început încă de la vârsta de
Image Description

18:22

Cum să înveți rapid franceza – fără să te pierzi în reguli și liste interminabile

Cine nu și-a dorit măcar o dată să vorbească franceza – dar apoi s-a speriat de toate acele reguli și excepții? Pronunția pare complicată, verbele parcă au vieți paralele și fiecare sunet cere un accent. Și totuși, să știi că franceza se poate învăța mult mai repede decât îți imaginezi, dacă nu o abordezi ca pe o materie de școală. Cel mai sigur drum ca să înveți franceza repede este
Image Description

16:26

Blocarea accesului la platformele de colectare a deșeurilor se sancționează!

Pentru desfășurarea activității de colectare a deșeurilor în condiții optime, solicităm conducătorilor auto să nu blocheze platformele de colectare, precum și căile de acces, prin oprirea sau staționarea vehiculelor în mod necorespunzător. Vă rugăm să permiteți accesul autogunoierelor la spațiile de depozitare. Atât în timpul săptămânii, cât și în weekend, echipajele de salubritate intervin pentru golirea containerelor din platformele de colectare a deșeurilor. Blocarea accesului presupune neridicarea deșeurilor conform graficelor
Image Description

Recente din Romania

-
-

20:15

- Cluj - Consiliul Județean Cluj, premiat de Comisia Europeană pentru Ghișeul Unic: Locul 1 pe țară! „Am ajuns de la ZERO la 50 de documentate digitalizate”

Consiliul Județean Cluj a fost înștiințat că a câștigat faza națională a concursului „Premiile pentru Promovarea Întreprinderilor Europene (EEPA) 2025”, la secțiunea „Sprijinirea tranziției digitale”, datorită succesului implementării proiectului Ghișeul Unic. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat cu entuziasm: „Este o reușită remarcabilă a instituției pe care o conduc, dar și o recunoaștere internațională a succesului proiectului Ghișeul Unic, inițiat în urmă cu circa trei ani. Iată că
Image Description

20:04

- Gorj - Lista neagră a bugetarilor. Cine vor fi primii concediați de premierul Bolojan

Lista neagră a bugetarilor. Care vor fi primii angajați concediați de Bolojan Aceste măsuri fac parte dintr-un plan amplu de reformare a administrației publice, anunțat de premierul Ilie Bolojan, care și-a propus să elimine „risipa bugetară” și să reducă aparatul de stat. Potrivit declarațiilor recente, criteriile de restructurare vor fi aplicate treptat, începând din toamna acestui an, iar impactul social va fi semnificativ, mai ales în zonele rurale și în
Image Description

19:59

- Externe - Decizia UE în cazul unui eșec al acordului comercial cu SUA. Ce se va întâmpla cu măsurile de retorsiune

Comisia Europeană va suspenda marţi pentru şase luni contramăsurile tarifare pe care le pregătise împotriva Statelor Unite în eventualitatea eşecului negocierilor comerciale cu Washingtonul, negocieri concretizate într-un acord preliminar convenit de preşedintele american Donald Trump şi de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează luni agenţiile Reuters şi EFE. „Comisia va lua măsurile necesare pentru a suspenda timp de şase luni contramăsurile Uniunii Europene împotriva Statelor Unite, care ar
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
arges WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul arges
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete