Sorin Grindeanu spune că subvenţiile pentru partide vor fi reduse
Inapoi

Sorin Grindeanu spune că subvenţiile pentru partide vor fi reduse

Postat pe 24 Jun 2025

Update cu 2 zile în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Nationale
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că subvenţiile de la bugetul de stat pentru partidele politice vor fi reduse. Sorin Grindeanu a fost întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă subvenţiile pentru partide vor fi reduse şi cu cât. „Da. (...) Se discută în perioada următoare, dar eu ştiu că anul acesta deja au fost reduse cu 25%. În mod normal, urmare a discuţiei pe care am avut-o în coaliţie, şi subvenţiile pe lunile rămase vor fi reduse, de asemenea”, a răspuns Grindeanu. Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor timp de trei ani și jumătate, s-a declarat marți surprins de indemnizațiile uriașe din consiliile de administrație ale companiilor, aflate până ieri în subordinea sa, spunând că sunt „scăpate de sub control” și a anunțat că vor fi tăiate. „Sunt de acord şi, ca preşedinte interimar (al PSD - n. r.), am şi semnat acel acord politic şi, de asemenea, asumăm programul de guvernare pe ceea ce înseamnă, dacă vreţi, toate aceste inechităţi, lucruri care ţin de justiţie socială. E inadmisibil ca indemnizaţia la un consiliu de administraţie, chiar dacă există acea autonomie dată de 109, toate lucrurile pe care le ştiţi, mergând o dată pe lună, poate de două ori pe lună, să fie mai mare decât salariul preşedintelui. Toate aceste lucruri trebuie reglate şi vor fi reglate şi sunt partener mai mult decât determinat în această coaliţie să facem lucrurile astea. Trebuie să existe o grilă clară de salarizare sau de indemnizaţii de bun simţ în CA-uri. Nu se poate să ai indemnizaţii cu asemenea cuantumuri, iar lucrurile astea trebuie coborâte nu mult, foarte mult. Cine nu vrea, să plece din CA-uri! Fără niciun fel de rabat de la această linie. Şi suntem de acord cu treaba aceasta”, a transmis Grindeanu. Citește și: Sorin Grindeanu a fost votat președinte al Camerei Deputaților. Mircea Abrudean preia șefia Senatului
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din arges

-
-

19:55

6 curiozități despre mașina de tuns iarba

Dacă vă place grădinăritul, atunci știm că vă doriți ustensile folositoare. Prin urmare, în articolul de azi vă vom sări în ajutor. Vrem să vă enumerăm câteva curiozități interesante despre mașina de tuns iarba. Acest aparat, alături de funcțiile sale utile, vă poate ajuta să vă întrețineți gazonul în stare perfectă, în fiecare anotimp. De aici și nevoia de a vă vorbi despre curiozități: în speranța că vă vom convinge
Image Description

19:05

Ionuț a murit fulgerător la 30 de ani! Soția și cei 3 copiii, sfâșiați de durere

Ionuț a murit fulgerător la 30 de ani! Soția și cei 3 copiii, sfâșiați de durere. O familie întreagă este devastată după dispariţia fulgerătoare a lui Ionuț Andriescu, un bărbat de 30 de ani, tată a trei copii, care s-a stins din viață după ce a încercat să-și trateze singur durerile abdominale. Ionuț abia revenise acasă după o perioadă de muncă grea în Italia, dornic să petreacă timp alături de
Image Description

15:59

S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești!

S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești! Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în containerele special puse la dispoziție, începând de astăzi, 26 iunie, până mâine, 27 iunie, ora 13:00, în următoarele puncte de colectare: -Găvana II, lângă Școala nr. 15 „Adrian Păunescu”; -Zona Nord – (Bd. Nicolae Bălcescu) bl. L2, Sc. D; -Trivale, Complex II, P.T.
Image Description

15:21

TOT ce trebuie să știi despre securitatea pe iPadOS

iPadOS, sistemul de operare dezvoltat de Apple pentru iPad, oferă o serie de funcționalități avansate menite să îți protejeze dispozitivul și, implicit, datele. De la actualizările sale periodice, care asigură o apărare robustă împotriva amenințărilor cibernetice, până la funcții precum autentificarea biometrică și criptarea end-to-end, iPadOS îți oferă un nivel de siguranță greu de egalat. În acest articol, vei descoperi tot ce trebuie să știi pentru a folosi la maximum
Image Description

11:36

Bruxismul. Clinica de medicină dentară DR TEO – Zâmbim oricând împreună

Bruxismul. Clinica de medicină dentară DR TEO – Zâmbim oricând împreună. Bruxismul este o afecțiune al carei principal simptom este scrâșnitul dinților sau, pur și simplu, încleștarea maxilarelor. De multe ori, bruxismul rămâne nediagnosticat până la apariția problemelor dentare pe fondul acestei tulburări, întrucât frecarea repetată a dinților unii de alții poate duce la deteriorarea smalțului și apariția de fisuri sau carii dentare. Bruxismul nocturn se manifestă doar în timpul
Image Description

Recente din Romania

-
-

13:12

- Constanta - Greenpeace va face recurs în procesul de suspendare a acordului de mediu pentru Neptun Deep și va formula plângere la CEDO

Greenpeace anunță că va formula și o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), cu privire la problema cheltuielilor de judecată. „Semnalele pe care le primim sunt clare! Vor sa ne închidă gura cu orice preț. Prin dizolvare, prin poprire conturi, prin cheltuieli de judecată exorbitante. Considerăm absurd ca două companii fosile cu profituri uriașe să ceară peste 340.000 de lei unei organizații care acționează în interes public. Statul
Image Description

13:11

- Dambovita - METEO: Instabilitate atmosferică accentuată în județul Dâmbovița! Vezi detalii!

Administrația Națională de Meteorologie a emis două avertizări meteorologice COD PORTOCALIU și COD GALBEN pentru județul Dâmbovița. Astfel, o primă avertizare este valabilă până la ora 19:00, în data de 27 iunie 2025, fiind anunțat METEOROLOGICĂ COD PORTOCALIU de instabilitate atmosferică accentuată Zone afectate: partea de nord a județului Dâmbovița În zona montană a județului Dâmbovița vor fi vijelii puternice (viteze ale vântului de 70…90 km/h), grindină de medii și
Image Description

13:09

- Bucuresti - Redeschis pentru public: Accesul C al stației de metrou Ștefan cel Mare este din nou funcțional!

Metrorex anunță finalizarea lucrărilor de refacere a treptelor și podestelor la accesul C al stației de metrou Ștefan cel Mare (Magistrala 1), situat la intersecția șoselei Ștefan cel Mare cu strada Aurel Vlaicu. 🚇 Începând de azi, accesul este complet redeschis pentru călători. 🔧 Intervențiile au făcut parte dintr-un program de întreținere și modernizare a infrastructurii, având ca scop asigurarea unui acces mai sigur și mai confortabil pentru pasageri. 📣
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
arges WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul arges
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete