Nicușor Dan, despre măsurile de austeritate: „Suntem presaţi de timp, se vor lua nişte măsuri cumva grosiere”. Ce spune de salariul său
Inapoi

Nicușor Dan, despre măsurile de austeritate: „Suntem presaţi de timp, se vor lua nişte măsuri cumva grosiere”. Ce spune de salariul său

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Nationale
Preşedintele Nicuşor Dan a anunțat joi noapte, după reuniunea Consiliului European, că guvernul va lua nişte măsuri „cumva grosiere” pentru reducerea deficitului bugetar, fiind presat de timp. Șeful statului a precizat că în sectorul bugetar sunt „vreo 200 de sporuri punctuale”, care nu pot fi analizate în câteva săptămâni, ci într-un an sau doi. Nicușor Dan speră însă ca măsurile luate împotriva unor „categorii privilegiate” să aducă un sentiment de „justiție socială”, adăugând că el, avansând în funcție de la primar la președinte, a pierdut la salariu. Şeful statului a precizat, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, după reuniunea Consiliului European, că au fost analizate aproximativ 200 de sporuri din sectorul public. „E o listă cu vreo 200 de sporuri punctuale pe care, pe diferite ramuri, diferiţi angajaţi ai statului le-au obţinut prin modificări legislative, fiindcă noi avem o Lege a salarizării care a fost modificată sectorial, punctual, de 200 de ori aproximativ. Din păcate, noi suntem presaţi de timp pentru nişte măsuri de reducere a deficitului şi o analiză pe 200 de sporuri, dintre care unele poate sunt indicate, altele nu, nu poate să fie făcută în câteva săptămâni şi de asta se vor lua nişte măsuri care sunt cumva grosiere”, a declarat preşedintele Nicușor Dan, potrivit Agerpres. „Sarcina pe societate nu o să fie cu şublerul, se va întâmpla în măsurile de reducere a deficitului ca unii să fie mai afectaţi decât alţii pe termen scurt, promisiunea Guvernului fiind că pe un termen de unui-doi ani se va uita cu atenţie la toate componentele sectorului public, pentru a face ceva just”, a explicat Nicuşor Dan. El a menţionat că, în ceea ce îl priveşte, deşi a „crescut” în funcţie, salariul s-a diminuat, de la 21.000 de lei net, cât avea ca primar, la 16-17.000 de lei, ca președinte. „Eu, schimbând funcţii, am pierdut la salariu”, a susţinut Dan. Întrebat ce le transmite românilor cu privire la măsurile de austeritate anunţate, Nicuşor Dan a răspuns că prosperitatea „nu poate să vină decât din dezvoltare economică”. „România are nevoie de relansare economică, pentru că prosperitatea nu poate să vină decât din dezvoltare economică. Şi noi suntem într-o stare de, ca să spun aşa, băltire economică, de câţiva ani şi este nevoie de o echilibrare pe de o parte, echilibrarea cheltuielilor statului care să dea oxigen, posibilitate de dezvoltare către sectorul privat în care eu am mare încredere. E ca la o boală: iei o pastilă, nu îţi place, dar te însănătoşeşti. Sunt două componente: sunt măsuri care vor afecta categorii de populaţie şi evident că oamenii aceia şi familiile lor nu vor fi foarte fericiţi. Pe de altă parte, vor fi măsuri din categoria justiţie socială care vor repara multe nedreptăţi care s-au făcut între categorii privilegiate şi oameni care nu au şansa de a fi în consilii de administraţie la companii de stat sau alte privilegii. Eu cred că în momentul în care oamenii vor vedea şi tipul acesta de măsuri luate împotriva unor categorii mici, privilegiate, sentimentul de nemulţumire va fi atenuat, adică toată lumea va plăti pentru cheltuielile disproporţionate pe care statul român le-a făcut în ultimii ani”, a mai afirmat Nicuşor Dan. El a adăugat că s-a discutat și despre subvenţia partidelor. „Cred că şi aici o să avem o veste bună”, a spus Nicuşor Dan, în acest context, subliniind că toate partidele din coaliţie au discutat despre aceste subiect.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din arges

-
-

19:55

6 curiozități despre mașina de tuns iarba

Dacă vă place grădinăritul, atunci știm că vă doriți ustensile folositoare. Prin urmare, în articolul de azi vă vom sări în ajutor. Vrem să vă enumerăm câteva curiozități interesante despre mașina de tuns iarba. Acest aparat, alături de funcțiile sale utile, vă poate ajuta să vă întrețineți gazonul în stare perfectă, în fiecare anotimp. De aici și nevoia de a vă vorbi despre curiozități: în speranța că vă vom convinge
Image Description

19:05

Ionuț a murit fulgerător la 30 de ani! Soția și cei 3 copiii, sfâșiați de durere

Ionuț a murit fulgerător la 30 de ani! Soția și cei 3 copiii, sfâșiați de durere. O familie întreagă este devastată după dispariţia fulgerătoare a lui Ionuț Andriescu, un bărbat de 30 de ani, tată a trei copii, care s-a stins din viață după ce a încercat să-și trateze singur durerile abdominale. Ionuț abia revenise acasă după o perioadă de muncă grea în Italia, dornic să petreacă timp alături de
Image Description

15:59

S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești!

S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești! Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în containerele special puse la dispoziție, începând de astăzi, 26 iunie, până mâine, 27 iunie, ora 13:00, în următoarele puncte de colectare: -Găvana II, lângă Școala nr. 15 „Adrian Păunescu”; -Zona Nord – (Bd. Nicolae Bălcescu) bl. L2, Sc. D; -Trivale, Complex II, P.T.
Image Description

15:21

TOT ce trebuie să știi despre securitatea pe iPadOS

iPadOS, sistemul de operare dezvoltat de Apple pentru iPad, oferă o serie de funcționalități avansate menite să îți protejeze dispozitivul și, implicit, datele. De la actualizările sale periodice, care asigură o apărare robustă împotriva amenințărilor cibernetice, până la funcții precum autentificarea biometrică și criptarea end-to-end, iPadOS îți oferă un nivel de siguranță greu de egalat. În acest articol, vei descoperi tot ce trebuie să știi pentru a folosi la maximum
Image Description

11:36

Bruxismul. Clinica de medicină dentară DR TEO – Zâmbim oricând împreună

Bruxismul. Clinica de medicină dentară DR TEO – Zâmbim oricând împreună. Bruxismul este o afecțiune al carei principal simptom este scrâșnitul dinților sau, pur și simplu, încleștarea maxilarelor. De multe ori, bruxismul rămâne nediagnosticat până la apariția problemelor dentare pe fondul acestei tulburări, întrucât frecarea repetată a dinților unii de alții poate duce la deteriorarea smalțului și apariția de fisuri sau carii dentare. Bruxismul nocturn se manifestă doar în timpul
Image Description

Recente din Romania

-
-

12:19

- Dambovita - Pompierii dâmbovițeni au intervenit pentru stingerea a numeroase incendii de vegetație!

La data de 25 iunie 2025, mai multe echipaje de pompieri dâmbovițeni au intervenit la numeroase incendii de vegetație, izbucnite pe raza județului! Astfel, în comuna Cojasca, sat Iazu, Garda de Intervenție Cornești a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată care s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 1.000 mp. În comuna Voinești, sat Lunca, pompierii Gărzii de Intervenție
Image Description

12:11

- Constanta - Summitul intitulat AgroGenerația Nouă, organizat la Universitatea Ovidius din Constanța

Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) și Comunitatea Antreprenorilor Tineri din Agricultură (CATA) organizează miercuri, 2 iulie 2025, Summitul „AgroGenerația Nouă”, un forum dedicat tinerei generații care dorește să se implice activ în construirea unui sistem agricol performant și durabil. Evenimentul se va desfășura începând cu ora 10.00, în Amfiteatrul A4, etaj 3, Corp B al campusului universitar al UOC
Image Description

12:09

- Nationale - BNS cere amânarea ordonanței austerității și a înștiințat Comisia Europeană că guvernul „riscă să comită abuzuri”

Blocul Național Sindical cere amânarea discutării proiectului de Ordonanță de Urgență privind personalul plătit din fonduri publice, pentru că nu ar fi fost respectate prevederile legale privind transparența decizională. BNS a notificat Comisia Europeană și anunță o ședință în care va stabili „planul de răspuns la măsurile de austeritate pe care le vizează Guvernul României”. „Blocul Național Sindical a solicitat astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Economic și Social, amânarea discutării
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
arges WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul arges
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete