Talibanii și-au numit ambasador la Moscova. „Relațiile dintre cele două țări se vor întări în domeniile politic și economic”
Inapoi

Talibanii și-au numit ambasador la Moscova. „Relațiile dintre cele două țări se vor întări în domeniile politic și economic”

Postat pe 02 Jul 2025

Update cu 2 zile în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Externe
Guvernul de facto de la Kabul l-a numit miercuri pe Mawlawi Gul Hassan în funcţia de ambasador şi reprezentant special al Afganistanului în Rusia, în contextul unei activităţi diplomatice în creştere prin care talibanii încearcă să legitimeze recunoaşterea lor internaţională, practic inexistentă de la venirea la putere în august 2021, informează EFE, preluată de Agerpres. „Ambasadorul şi reprezentantul special al Emiratului Islamic al Afganistanului în Federaţia Rusă, Mawlawi Gul Hassan Hassan, şi-a început oficial atribuţiile în cadrul unei întâlniri de prezentare cu personalul ambasadei”, a declarat, citat într-un comunicat, directorul pentru relaţii publice şi adjunctul purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe taliban, Hafiz Zia Ahmad Takel. Hassan „va gestiona treburile ambasadei cu total angajament şi în cooperare deplină cu personalul”, conform sursei citate. Talibanii au apreciat că acceptarea de către Moscova a noului reprezentant diplomatic afgan reprezintă „un pas semnificativ” şi au arătat optimism cu privire la faptul că „relaţiile dintre cele două ţări se vor extinde şi se vor întări în domeniile politic şi economic”. Moscova și-a dat acceptul noului ambasador de la Kabul pe 3 iunie, după ce a scos talibanii de pe lista organizaţiilor teroriste. Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat în decembrie 2024 o lege ce permite scoaterea talibanilor şi a altor grupuri de pe listă atât timp cât aceştia renunţă să sprijine, să justifice şi să facă propagandă pentru terorism. Talibanii au fost incluşi pe lista în 2003 cu argumentul că foloseau metode teroriste şi menţineau legături cu formaţiuni armate ilegale din Cecenia, unde preşedintele Putin lansase al doilea război în 1999. Numirea ambasadorului afgan are loc după ce, pe 25 iunie, talibanii au ridicat nivelul reprezentării lor diplomatice la Ankara de la însărcinat cu afaceri la ambasador, Turcia alăturându-se astfel unor ţări precum China, Emiratele Arabe Unite, Uzbekistan şi Pakistan, care au permis acreditarea ambasadorilor desemnaţi de guvernul taliban. În prezent, talibanii administrează misiuni diplomatice în cel puţin 14 ţări. Cu toate acestea, în pofida acestui expansiuni diplomatice în creştere, nicio ţară nu a recunoscut oficial regimul taliban ca guvern legitim al Afganistanului.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din arges

-
-

15:59

Recomandări pentru depozitarea corectă a deșeurilor din Hârtie/Carton

Pentru a depozita deșeurile din carton, în containerele dedicate, este necesară plierea/ruperea acestora. Nu de puține ori, se găsesc deșeuri din carton depozitate lângă/în containere, nepliate, creând un aspect insalubru sau ocupând tot spațiul cu doar câteva cutii. Contaminarea deșeurilor cu resturi alimentare face ca procesul de reciclare să devină mult mai greu sau, de cele mai multe ori, imposibil. Deșeurile din carton contaminate cu resturi alimentare se depozitează împreună
Image Description

10:00

De ce să faci trecerea la un telefon Oppo?: avantaje și beneficii

Te-ai întrebat vreodată ce aduce nou pe piață un telefon Oppo și de ce merită să iei în considerare trecerea la acest brand? Într-o lume dominată de opțiuni binecunoscute precum Samsung, Oppo se remarcă prin inovații tehnologice captivante și un raport calitate-preț atractiv. Acest articol îți va prezenta avantajele și beneficiile unui telefon Oppo, de la designul modern și funcționalitățile avansate, până la performanța și durabilitatea acestora. Cuprins 1. Inovația
Image Description

13:02

Primul acord al verii răsună alături de Filarmonica Pitești. Începe Stagiunea Estivală 2025

Filarmonica Pitești deschide Stagiunea Estivală 2025 cu un concert simfonic de excepție: „Poveste muzicală de odinioară”, un omagiu adus melodiilor care au scris istorie și au rămas vii în inimile publicului. Evenimentul are loc joi, de la ora 19.00, la Teatrul de vară „Gheorghe Zamfir” din Pitești. Pe scenă vor urca Orchestra Simfonică a Filarmonicii Pitești și Taraful de Oraș, sub bagheta dirijorului Tiberiu Dragoș Oprea. Programul va fi îmbogățit
Image Description

12:49

Filarmonica Pitești: Încheiem o nouă stagiune, împreună

Cu reverență și recunoștință, tragem cortina peste încă un an muzical în care emoția, rafinamentul și frumusețea muzicii clasice ne-au unit, la Filarmonica Pitești. Mulțumim publicului nostru – melomani fideli și iubitori ai artei – pentru aplauzele care au dat viață fiecărui concert. Ați fost prezenți, calzi, generoși și mereu parte din povestea noastră. Mulțumim artiștilor – orchestrei, soliștilor, dirijorilor invitați și colaboratorilor – pentru profesionalism, dăruire și momentele de
Image Description

12:13

O seară plină de emoție și aplauze la Filarmonica Pitești

Concertul susținut de Ozana Barabancea, alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Pitești, a transformat, din nou, scena noastră într-un spațiu al expresivității și bucuriei. Cu vocea sa inconfundabilă și o prezență scenică magnetică, Ozana Barabancea a cucerit publicul, oferind o interpretare plină de profunzime, rafinament și energie. Dirijată cu măiestrie de Leonard Boga, orchestra noastră a completat seara cu eleganță și dinamism, iar reacția publicului a confirmat succesul unei seri
Image Description

Recente din Romania

-
-

09:14

- Maramures - Spor de Panteră și România Bugetară

Într-o țară în care poți primi un spor pentru praf, un altul pentru zâmbetul șefului și, de ce nu, unul pentru… pantere, România își păstrează cu sfințenie o tradiție birocratică: sporul fără rușine. Pe o stradă liniștită, un grup de bugetari protestează. Sunt serioși, hotărâți, poate chiar fioroși. Nu cer salarii mai mari, nici condiții mai bune de muncă. Poate pare o glumă, dar în spatele acestor pancarte — reale
Image Description

09:12

- Dambovita - Destinații anti-caniculă, pentru dâmbovițeni

Este weekend, iar canicula ne topește, așa că ne întoarcem la prietenii noștri de la esejur.ro, pentru a le cere câteva sfaturi de fugit de acasă, spre locuri mai prietenoase, în care soarele să nu mai muște atât de crud din noi, sau măcar să fie temperat de răcoarea unei ape. Am explorat împreună cu ghizii noștri de călătorie cele mai populare și eficiente destinații alese de obicei de dâmbovițenii
Image Description

09:12

- Timis - VIDEO. Incendiu de vegetație întins pe 10 hectare la Moșnița Nouă

Potrivit pompierilor, incendiul de lângă cimitir s-a manifestat pe o suprafață mai mare, de aproximativ 10 hectare. Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara au intervenit cu două autospeciale de stingere, iar în sprijin au acționat și pompierii voluntari din comună. Incendiul a fost lichidat complet. Imaginile ne-au fost transmise de către un cititor Tion, căruia îi mulțumim pe această cale. Dacă și tu ai surprins imagini care pot deveni o
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
arges WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul arges
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete