„Este o tragedie.” Vaccinarea copiilor scade la nivel mondial, milioane de vieți sunt în pericol. Avertismentul experților
Inapoi

„Este o tragedie.” Vaccinarea copiilor scade la nivel mondial, milioane de vieți sunt în pericol. Avertismentul experților

Postat pe 25 Jun 2025

Update cu 1 zi în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Externe
Vaccinarea copiilor împotriva bolilor potenţial mortale înregistrează o scădere la nivel mondial, sub efectul inegalităţilor economice persistente, al perturbărilor asociate cu pandemia de COVID-19 şi al dezinformării privind vaccinurile, potrivit unui studiu publicat miercuri, informează AFP, potrivit Agerpres. Experții avertizează că milioane de vieți sunt în pericol. Această prezentare globală a vaccinării copiilor din 1980 până în 2023, publicată în revista medicală The Lancet, oferă estimări actualizate pentru 204 ţări şi teritorii, înainte de conferinţa donatorilor din cadrul Alianţei pentru vaccinuri (Gavi), care va avea loc miercuri la Bruxelles. În ultimii 50 de ani au fost făcute progrese fără precedent, iar programul esenţial de vaccinare al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a salvat aproximativ 154 de milioane de vieţi de copii. Acoperirea vaccinală împotriva unor boli precum difteria, tetanosul, tusea convulsivă, rujeola, poliomielita şi tuberculoza s-a dublat între 1980 şi 2023 la nivel mondial, potrivit cercetătorilor. „Însă aceste progrese pe termen lung maschează provocări recente şi disparităţi notabile”, precizează revista medicală The Lancet. Astfel, vaccinările împotriva rujeolei au scăzut între 2010 şi 2019 în aproape jumătate din ţări, mai ales în America Latină şi zona Mării Caraibilor, iar procentul copiilor care au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, rujeolei, poliomielitei şi tuberculozei a scăzut în majoritatea ţărilor bogate. Apoi, pandemia de COVID-19 a lovit lumea întreagă, exacerbând dificultăţile. Exemple ale impacturilor sale: între 2020 şi 2023, un număr suplimentar de aproape 13 milioane de copii nu au primit nicio doză de vaccin, iar aproximativ 15,6 milioane de copii nu au primit toate cele trei doze din schema completă de vaccinare împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive, sau cele două doze împotriva rujeolei. De asemenea, mari disparităţi continuă să existe, mai ales în detrimentul ţărilor cele mai sărace. În 2023, mai mult de jumătate din cei 15,7 milioane de copii nevaccinaţi la nivel mondial trăiau doar în opt ţări, în principal în Africa Subsahariană şi Asia de Sud. „Vaccinarea sistematică a copiilor este una dintre cele mai puternice şi rentabile acţiuni de sănătate publică”, a declarat Jonathan Mosser, autorul principal al noului studiu şi membru al Institutului pentru Metrică şi Evaluare a Sănătăţii (IHME) din Statele Unite. „Însă inegalităţile persistente la nivel global, provocările ridicate de pandemia de COVID-19, creşterea dezinformării şi ezitarea vaccinală au contribuit împreună la diminuarea progreselor înregistrate în privinţa vaccinării”, a rezumat el într-un comunicat de presă. Lor li se adaugă „un număr în creştere de persoane strămutate şi disparităţi tot mai mari din cauza conflictelor armate, volatilităţii politice, incertitudinii economice şi crizelor climatice”, a adăugat Emily Haeuser, o altă autoare a studiului şi totodată cercetătoare în cadrul IHME. Rezultatul: epidemii cauzate de boli ce pot fi prevenite datorită vaccinurilor sunt în creştere în întreaga lume, punând vieţi în pericol şi expunând ţările afectate la costuri tot mai mari. Astfel, Uniunea Europeană a înregistrat de aproape 10 ori mai multe cazuri de rujeolă în 2024 decât în 2023, iar Statele Unite au depăşit pragul de 1.000 de cazuri confirmate luna trecută, reprezentând deja un număr mai mare decât cel înregistrat la nivelul întregului an 2024. Iar un număr în creştere al cazurilor de poliomielită - o boală multă vreme eradicată în mai multe părţi ale lumii prin vaccinare - a fost semnalat în Pakistan şi Afganistan, în timp ce o epidemie afectează în prezent Papua Noua Guinee. Toate aceste regrese ameninţă să împiedice atingerea obiectivelor globale de vaccinare stabilite de OMS pentru anul 2030. Printre ele: administrarea de vaccinuri esenţiale pentru 90% din copii şi adolescenţi. OMS vizează totodată reducerea la jumătate a numărului de copii mai mici de un an care nu au primit nicio doză de vaccin împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive în raport cu anul 2019. Doar 18 ţări au reuşit până acum acest lucru, potrivit noului studiu, ce a fost finanţat de Fundaţia Gates şi Gavi. Comunitatea globală din sectorul sănătăţii a fost afectată, de asemenea, de reducerile drastice operate de administraţia preşedintelui Donald Trump la nivelul ajutorului internaţional al Statelor Unite la începutul anului 2025. „Pentru prima dată după multe decenii, numărul copiilor care mor în întreaga lume va creşte probabil în acest an, în loc să scadă”, a declarat Bill Gates într-un comunicat distinct, publicat marţi. „Este o tragedie”, a adăugat cofondatorul companiei Microsoft, care a promis o donaţie de 1,6 miliarde de dolari pentru Gavi cu ocazia acestei conferinţe. Fundaţia sa contribuie, de asemenea, la finanţarea OMS şi a grupului de luptă împotriva poliomielitei.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din arges

-
-

19:55

6 curiozități despre mașina de tuns iarba

Dacă vă place grădinăritul, atunci știm că vă doriți ustensile folositoare. Prin urmare, în articolul de azi vă vom sări în ajutor. Vrem să vă enumerăm câteva curiozități interesante despre mașina de tuns iarba. Acest aparat, alături de funcțiile sale utile, vă poate ajuta să vă întrețineți gazonul în stare perfectă, în fiecare anotimp. De aici și nevoia de a vă vorbi despre curiozități: în speranța că vă vom convinge
Image Description

19:05

Ionuț a murit fulgerător la 30 de ani! Soția și cei 3 copiii, sfâșiați de durere

Ionuț a murit fulgerător la 30 de ani! Soția și cei 3 copiii, sfâșiați de durere. O familie întreagă este devastată după dispariţia fulgerătoare a lui Ionuț Andriescu, un bărbat de 30 de ani, tată a trei copii, care s-a stins din viață după ce a încercat să-și trateze singur durerile abdominale. Ionuț abia revenise acasă după o perioadă de muncă grea în Italia, dornic să petreacă timp alături de
Image Description

15:59

S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești!

S-a dat startul colectării deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești! Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) în containerele special puse la dispoziție, începând de astăzi, 26 iunie, până mâine, 27 iunie, ora 13:00, în următoarele puncte de colectare: -Găvana II, lângă Școala nr. 15 „Adrian Păunescu”; -Zona Nord – (Bd. Nicolae Bălcescu) bl. L2, Sc. D; -Trivale, Complex II, P.T.
Image Description

15:21

TOT ce trebuie să știi despre securitatea pe iPadOS

iPadOS, sistemul de operare dezvoltat de Apple pentru iPad, oferă o serie de funcționalități avansate menite să îți protejeze dispozitivul și, implicit, datele. De la actualizările sale periodice, care asigură o apărare robustă împotriva amenințărilor cibernetice, până la funcții precum autentificarea biometrică și criptarea end-to-end, iPadOS îți oferă un nivel de siguranță greu de egalat. În acest articol, vei descoperi tot ce trebuie să știi pentru a folosi la maximum
Image Description

11:36

Bruxismul. Clinica de medicină dentară DR TEO – Zâmbim oricând împreună

Bruxismul. Clinica de medicină dentară DR TEO – Zâmbim oricând împreună. Bruxismul este o afecțiune al carei principal simptom este scrâșnitul dinților sau, pur și simplu, încleștarea maxilarelor. De multe ori, bruxismul rămâne nediagnosticat până la apariția problemelor dentare pe fondul acestei tulburări, întrucât frecarea repetată a dinților unii de alții poate duce la deteriorarea smalțului și apariția de fisuri sau carii dentare. Bruxismul nocturn se manifestă doar în timpul
Image Description

Recente din Romania

-
-

12:09

- Nationale - BNS cere amânarea ordonanței austerității și a înștiințat Comisia Europeană că guvernul „riscă să comită abuzuri”

Blocul Național Sindical cere amânarea discutării proiectului de Ordonanță de Urgență privind personalul plătit din fonduri publice, pentru că nu ar fi fost respectate prevederile legale privind transparența decizională. BNS a notificat Comisia Europeană și anunță o ședință în care va stabili „planul de răspuns la măsurile de austeritate pe care le vizează Guvernul României”. „Blocul Național Sindical a solicitat astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Economic și Social, amânarea discutării
Image Description

12:05

- Gorj - Scene șocante în Gorj: bătaie cu pumni, picioare și topor în fața unui magazin!

La data de 27 iunie a.c., polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj doi bărbați, de 45 și 49 de ani, ambii din comuna Hurezani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe. Ieri, în jurul orei 19:30, polițiștii au fost sesizaţi, prin apelul
Image Description

12:05

- Bucuresti - Finala de la Roland Garros, dintre Alcaraz şi Sinner, o partidă ‘istorică’, spune Djokovic

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (6 ATP), fost lider mondial, a declarat joi că finala dintre Carlos Alcaraz şi Jannik Sinner, de la Roland Garros, din acest an, câştigată de spaniol, a fost una dintre „partidele istorice” pe care le-a văzut vreodată, scrie EFE. Sârbul a discutat cu presa înainte de antrenamentul cu Alcaraz […]
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
arges WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul arges
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete